Tu știi ce impact au gândurile tale asupra propriei vieți? Tot ce emani în Univers se întoarce la tine, însă de multe ori gândurile inconștiente sunt cele care ne modelează traiectoria. Anumite piedici mentale stau în calea atingerii obiectivelor pe care ți le-ai propus fără să îți dai seama. În momentul în care înveți să le depistezi și să muncești în direcția eliminării lor, vei vedea cum lucrurile se schimbă în bine. Și pentru a putea face acest lucru, Vibrații Înalte vine în ajutorul tău cu multiple modalități prin intermediul cărora să te poți cunoaște în profunzime și să descoperi cât de capabil ești să îți conturezi viața la care ai visat mereu.
Cât la sută din ceea ce gândești este realitate și cât este o convingere indusă?
Surprinzător sau nu, mare parte din credințele pe baza cărora ne bazăm existența sunt rezultatele a ceea ce am auzit în jur, ni s-a transmis constant sau am dedus noi prin observarea anumitor experiențe. Adevărul este că nu asta este realitatea, ci doar felul în care noi o percepem. Pentru că avem convingerea că anumite lucruri sunt adevărate, vom acționa în consecință, ceea ce ne limitează involuntar.
Schimbarea stă în mâinile tale
În momentul în care ai conștientizat acest lucru, puterea îți aparține. Vibrații Înalte te ajută să descoperi care sunt credințele limitative pe baza cărora ți-ai consolidat existența și propune varii metode prin care să renunți la ele. Felul în care te poziționezi asupra vieții este modul în care aceasta îți va răspunde. Asta înseamnă că dacă abordezi fiecare zi cu pozitivism, lucruri bune îți vor pava calea către atingerea succesului și vice versa.
Învață să îți ridici vibrația în fiecare zi
Știm că poate părea dificil să asimilezi toată această informație pe cont propriu și tocmai de aceea îți venim în ajutor cu trei materiale prin care să înveți să te raportezi corect la ceea ce te înconjoară. Pe site vei descoperi un ghid de transformare individuală pentru 60 de zile; un curs practic de transformare, cu o durată de 29 zile, cu suport și transformare rapidă în 60 de minute PSYCH-K®️. Analizează-le pe fiecare și descoperă care pare a fi soluția ideală pentru nevoile pe care eul tău le manifestă la momentul actual.
Ce resurse de sporire a pozitivității îți oferă Vibrații Înalte?
Din momentul în care decizi să colaborezi cu Vibrații Înalte pentru a învăța să îți deschizi mintea și sufletul, vei avea acces și la multiple Interviuri, Meditații ghidate, tehnica Ho’oponopono, Afirmații și Recunoștințe, mantra AUM (OM) pentru România. În acest mod vei avea posibilitatea să le pui în practică pentru a vedea în mod clar ce impact pot avea toate aceste metode asupra vieții tale.
Vibrații Înalte te ajută să îți pavezi drumul către un viitor strălucit!
Lasă un răspuns