De ce am ales Gri? Deoarece griul este culoarea perfecta, nu se demodeaza niciodata, se poate combina cu majoritatea culorilor si arata extrem de bine si versatil. Griul poate inlocui albul atunci cand iti doresti un fundal deschis. In plus, folosirea mai multor tonuri calde de gri, ne ajuta sa percepem spatiul mai bine, mai in profunzime si ne da senzatia de loc spatios.
Griul pune in evidenta lemnul si piatra. Lemnul natur si piatra naturala sunt mai patrunzatoare alaturi de gri. Piatra naturala se poate folosi la pardoseala sau ca accent, prin mici obiecte de mobilier sau accesorii. Lemnul sau mobilierul modern in nuante de gri ofera o nota versatila incaperii, facand-o cosy.
Cu ce alte culori asortam griul? Cu diverse nuante de galben- galben deschis, galben lamaie, galben mimoza,acestea vor da o nota eleganta griului.
Intr-un interior clasic, se va asorta foarte bine cu nuante feminine precum: violet pruna, roz pal, rosu, albastru, turcoaz. Se asociaza foarte bine cu nuante pastel: bleu pal, alb patinat, vernil apa si culori neutre precum nisipiu .
Amenajarea livingului in tonuri gri
Living modern
Chiar daca intr-un astfel de living predomina nuantele de gri, acesta poate fi un spatiu de relaxare pentru tine si familia ta. Incalzeste spatiul cu piese de mobilier modern, fotolii si canapea confortabila in tendinte si culori precum galben, maron, turcoaz, sau se pot adauga detalii precum, tablouri sau perne decorative in culori puternice care creeaza un spatiu primitor. Stilul modern necesita o doza de minimalism, deoarece este o tendinta foarte puternica la ora actuala. Mobilierul modern trebuie sa contina linii drepte, perfect conturate, in nuante de gri deschis completate cu accesorii colorate fine si placute.
Amenajarea bucatariei in tonuri gri
Bucataria moderna
Mobilierul modern in nuante de gri din bucatarie, poate transforma aspectul acesteia oferindu-i eleganta, caracter si personalitate. O bucatarie in nuante de gri va fi mereu la moda mai ales ca aceasta poate fi combinata cu diferite culori. Griul este o culoare naturala care da senzatia de curatenie si confort psihic. Piesele de mobilier modern pot fi in nuante de gri pal deoarece da impresia de spatiu. Culorile contrastante ofera energie bucatariei, in timp ce culorile complementare ofera calmitate. Griul deschis se potriveste foarte bine pentru spatiile mici, in timp ce culorile indraznete se potrivesc bucatariilor generoase.
In final, alaturi de aceste sfaturi nu va ramane decat sa va jucati cu aceste nuante de gri si sa lasati imaginatia sa va duca in acel punct in care puteti crea decorul potrivit cu personalitatea voastra.
Lasă un răspuns