AcasăLocalitatiCetățean chinez depistat la Stamora-Moravița cu un permis de conducere internațional fals

Cetățean chinez depistat la Stamora-Moravița cu un permis de conducere internațional fals

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița au depistat un cetățean chinez care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere internațional fals.

Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 00:15, la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moravița, județul Timiș. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control la intrarea în țară, conducând un autoturism înmatriculat în Serbia.

La controlul de frontieră, acesta a prezentat documentele autoturismului, precum și un permis de conducere internațional.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, s-a constatat că documentul prezentat nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui permis de conducere original, fiind fals.

Persoana a declarat că a obținut documentul de pe internet.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. La finalizarea cercetărilor vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

De interes
- Advertisment -
bijuterii si accesorii

Ortodont

Taxi Gatwick Bitcoin Romania
locuri de munca
Implant dentar Bucuresti

Super Preturi la CAUCIUCURI VARA pe Vadrexim.ro !

De Citit