Datorită unui fond de investiții lansat în Germania, start-upurile europene (deci, prin extensie, și cele românești) în IT pot primi noi finanțări de capital de risc de până la 1,5 milioane de euro.
Firma de investiții La Famiglia VC caută start-upuri europene cu tehnologii business to business, în domenii precum: logistică și aprovizionare, tehnologie industrială și asigurări. Deci cum poți avea acces la fonduri startup?
Acesta nu este primul fond lansat de către firma de investiții din Berlin, aceasta lansând în trecut încă un fond în valoare de 35 de milioane de euro.
Nu te lăsa indus în eroare de către numele companiei, căci printre investitorii săi se numără și miliardarul suedez Niklas Zennström (unul din fondatorii Skype-ului), membrii unor familii de industriași, precum Mittal și Swarovski, dar și acționarii unor brand-uri renumite în întreaga lume, cum ar fi Adidas și Valentino.
Niklas Zennström lucrează de 3 ani cu La Famiglia și îi consideră extraordinari în a descoperi, investi și în a susține noua generație de firme tech. Acesta a declarat că La Famiglia se evidențiază prin viziunea pe termen lung și abilitatea lor de a înțelege mentalitatea și ideile fondatorilor de start-upuri în sectorul tehnologiilor.
Jeannette zu Fürstenberg, șefa fondului de venture capital al companiei La Famiglia, a declarat de asemenea că ambiția firmei sale este să surprindă schimbarea fundamentală din procesul de creare a valorii în marile sectoare a economiei europene, care sunt transformate sau activate de tehnologii digitale.
Dacă ești interesat, poți trimite un mail fondului de investiții, la adresa [email protected].
Desigur, tot acest process poate părea foarte complicat și poate chiar un pic înfricoșător, lucru care poate fi de așteptat când vine vorba de sume și fonduri atât de mari, însă asta nu înseamnă că trebuie să decurgi acești pași singur. Există multe companii care te pot ajuta să navighezi prin toată birocrația și care îți pot răspunde la orice întrebare pe care ai putea să o ai, companii precum Fabrica de Firme! Nu ezita să contactezi asemenea firme!
Lasă un răspuns