Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara a participat la un eveniment dedicat diasporei medicale românești din Regatul Unit, organizat la invitația Ambasadei României la Londra și a ambasadorului Laura Popescu.
Din partea universității au participat prof. univ. dr. Claudia Borza, prorector relații internaționale, și ș.l. dr. Romanița Jumanca, director al Direcției Alumni, Românii de pretutindeni și Relația cu mediul preuniversitar.
Potrivit informațiilor publicate, la eveniment au fost prezenți 100 de medici români care profesează în Marea Britanie.
În intervenția sa, Claudia Borza a prezentat Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și a subliniat importanța rețelei Alumni, precum și necesitatea organizării unor evenimente și inițiative care să îi implice activ.
Universitatea a transmis că își dorește implicarea medicilor români din diaspora în proiecte desfășurate în România.




