Trei premiere delicioase, în luna februarie, la TV Paprika

În a doua lună a anului, încă puțin prea departe de primăvară, trei bucătari minunați se întrec să aducă arome apetisante în bucătăriile noastre: Anna Olson, Mary Berg și Shane Delia.

Specialista în deserturi Anna Olson ne îndulcește începând cu 12 februarie, de la ora 18:30, odată cu premiera emisiunii „Anna Olson – deserturi festive”. Preparatele din emisiune sunt coapte într-o bucătărie plină de lumină și căldură, iar Anna are un stil direct de a vorbi, fără prea multe înflorituri, în timp ce instrucțiunile ei sunt ușor de urmat. Te încurajăm să urmărești cu atenție cum se prepară delicatesele pentru ocazii speciale.

Propunerile de desert ale Annei sunt perfecte pentru ocazii intime precum o cină romantică, dar și pentru adunări gălăgioase de familie, în care trebuie să-i îndulcești pe cei dragi. Prăjiturile pentru cina cu iubitul sau soțul sunt ceva mai complexe, în timp ce cele pentru sărbători sunt perfect de preparat în cantități mari pentru un număr la fel de mare de invitați. Episodul dedicat tortului de nuntă e, desigur, mai mult de admirat, în timp ce torturile pentru zilele de naștere ale copiilor pot fi încercate cu încredere și acasă.

Începând cu luni, 21 februarie, de la ora 20:30, e timpul pentru „Mary – Rețete de zi cu zi”. Simpatica Mary Berg are soluții la îndemâna oricui pentru orice dificultate ar putea apărea într-o zi normală în bucătărie. Dacă nu mai știi ce să faci cu resturile de la cina de ieri, Mary sigur are o idee bună pentru tine. Dacă te-ai plictisit de toate rețetele cu pui pe care le-ai încercat, Mary vine cu câteva idei noi.

Mary Berg a câștigat al treilea sezon MasterChef Canada și a lansat două cărți de bucate, „Kitchen Party” și „Well Seasoned”. La doar 32 de ani, ea are o experiență culinară bogată: a ajutat la gătit în casa familiei încă de la 7 ani – la 13 ani deja gătea pe cont propriu pentru întreaga familie.

Începând cu duminică, 27 februarie, de la ora 20:30, TV Paprika difuzează „Shane Delia – Aromele Orientului Mijlociu”, o producție care te duce într-o călătorie de tip „1001 de nopți”. Shane regândește bucate tradiționale din Orientul Mijlociu, cu ingrediente și idei care aparțin și de alte influențe culturale. Bucătarul multipremiat, alături de prieteni și invitați speciali, te invită la câte un episod în bucătăria sa plină de viață.

Bucatele rezultate sunt bogate în arome, rustice, simple, dar, desigur, delicioase. Abordarea lui reușește mereu să-ți reaprindă pasiunea pentru gătit.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*