Serialele lunii februarie la Minimax sunt „Eu și Mia”, „Geronimo Stilton” și „Madagascar: Mica sălbăticie”, trei povești pline de imaginație, aventuri și personaje atașante.
Zilnic, de la ora 7:20, cei mici au programată o întâlnire cu serialul animat „Eu și Mia”, o poveste cu spiriduși, unicorni și regine malefice care stimulează imaginația și îi poartă într-o lume plină de fantezie. Mia din titlu este o fată timidă în vârstă de 12 ani, care tocmai a ajuns la un nou internat. Acolo, ea ia în primire o carte și o brățară, care se dovedesc a fi obiectele magice care-i deschid poarta către destinul ei! Cu ajutorul lor, Mia călătorește în lumea de poveste Centopia, unde va avea nenumărate aventuri.
Adio timiditate, pentru că Mia devine un spiriduș zburător, care are o putere magică specială: poate vorbi cu unicornii. Astfel, ea este persoana potrivită care-i poate salva din ghearele unei regine malefice. În același timp, fetița îi va avea alături pe noii ei prieteni, războinicii spiriduși Mo – fiul regelui spiridușilor, Raynor – și Yuko, care de asemenea a primit titlul de protector al unicornilor.
De luni până vineri, de la ora 10:35, e timpul pentru „Geronimo Stilton”, povestea unui șoarece respectabil care are o viață stabilă, de adult: își iubește munca și familia, e colecționar de coji de brânză care datează din secolul al XVIII-lea, dar și autor și jurnalist la Gazeta Rozătoarelor, din orașul New Mouse City.
Geronimo, creat de autoarea italiană Elisabetta Dami și protagonist al unei serii de cărți populare, nu e genul aventurier: suferă de rău de mare, de rău de mașină, de rău de avion. Dar chiar și așa, membrii familiei lui, inclusiv sora sa, Thea, vărul Trap și nepotul Benjamin, îl atrag în cele mai neobișnuite aventuri în întreaga lume.
Aventuri poți să ai și dacă stai pe loc sau dacă ești prins în capcană la grădina zoologică. Ne-o demonstrează episoadele noi din serialul „Madagascar: Mica sălbăticie”, difuzat de luni până vineri, de la ora 17:15.
Seria ne arată cum au fost primii ani la grădina zoologică pentru leul Alex, zebra Marty, girafa Melman și hipopotamul Gloria, eroii filmelor din seria „Madagascar”. Cei patru au crescut într-un habitat de salvare de la Grădina Zoologică din Central Park din New York. Și, ca orice newyorkez adoptat sau nu, Alex, Marty, Melman și Gloria au propriile lor visuri pe care își doresc din toată inima să le îndeplinească. Ei primesc ajutor de la o gamă variată de alte animale de la zoo și nu numai: porumbelul adult Ant’ney, Pickles și Dave, doi cimpanzei frate și soră, dar și leneșul Lucia.
Lasă un răspuns