Sala Polivalentă Timișoara- o nouă viață

Sala Polivalentă de la Timișoara ar putea avea o nouă viață. La Ministerul Dezvoltării a ajuns o schiță a unui studiu de pre-fezabilitate, care va fi înaintat la Compania Națională de Investiții.

Oficialii Primăriei Timișoara au declarat: „De la Compania Națională de Investiții am fost anunțat că am fost incluși pe ordinea de zi a ședinței de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru discutarea avizului Comisiei Tehnico-Economice a studiului de prefezabilitate. De la CNI există deja acest aviz. Este un alt pas făcut pentru construcția acestei săli polivalente de 16.000 de locuri ce va fi situată pe Aleea F.C. Ripensia nr. 35-37, Timișoara. După obținerea avizului, se va trece la realizarea studiului de fezabilitate. Într-un an am reușit deblocarea acestui proiect și realizarea unor noi pași. Etapele sunt greoaie, dar trebuie respectate reglementările legale”.

Articolul Sala Polivalentă Timișoara- o nouă viață apare prima dată în Stirile Banatului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*