Și în acest an se va desfășura evenimentul „Retroparada Primăverii”! Timișorenii vor avea șansa să admire numeroase mașini de epocă. Cum situația actuală impune anumite restricții, această ediție se va desfășura în condiții speciale. Nu se va mai organiza o expoziție în centrul orașului, ci o paradă pe străzile Timișoarei.
”În condițiile actuale, organizarea unei expoziții auto retro în vreuna din piețele orașului riscă să contracareze efectele carantinei prin care tocmai am trecut, așa că la fel că în toamna trecută, se va organiza doar o paradă extinsă prin oraș”, au transmis organizatorii.
Parada va avea loc în data de 8 mai, începând cu ora 12:30, va pleca de pe Calea Sever Bocu și va avea următorul traseu: Pasajul Iulius Town – Calea Circumvalațiunii – Pasajul Jiul – Strada Jiul – Splaiul Nicolae Titulescu – Catedrala Metropolitană – Podul Șaguna – Bulevardul Mihai Viteazu – Piața Bălcescu – Bulevardul Mihai Viteazu – Electro nou – Vasile Pârvan – Pasajul Michelangelo – Bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Podul Decebal – Prefectura – Poșta mare – Bastion – Punctele Cardinale – Popa Șapcă – Pasajul Iulius Town – Calea Aradului.
Lasă un răspuns