În Căutarea Destinației Perfecte: Agenția de Turism Viva Travel Cluj Îți Propune O Experiență Nouă în Fiecare Lună

Vacanțele creează cele mai frumoase amintiri, iar vremea contribuie mult la acest aspect. În funcție de vreme îți propun cele mai bune destinații pentru fiecare lună în parte.

Ianuarie schi în Alpi sau sejur în Insulele Caraibe

Luna ianuarie este ideala pentru o vacanță la schi în Alpi, iar prețurile sunt foarte bune, în special în a doua parte a lunii și spre final. Fie că alegi Austria, Italia, Franța sau Elveția în Alpi vei găsi o mulțime de stațiuni montane cu peisaje încântătoare și sate tradiționale.
Pentru o destinație însorită, Insulele Caraibe sunt perfecte pentru luna ianuarie, cu vreme caldă și puțină ploaie, ideale pentru plajă. Sunt multe insule precum Aruba, Barbados, Curaçao, Cuba, Republica Dominicana sau Jamaica. Iar dacă nu te poți hotărî la o insulă anume îți propun o croazieră în insulele Caraibe.

Februarie vacanțe exotice în Asia sau canavale

Luna iubirii și a vacanțelelor exotice din Asia: Cambodgia, India, Malaezia, Thailanda, Singapore, Sri Lanka sau Vietnam. Poți alege între un circuit, un sejur sau combo.

Februarie este și luna canavalelor. Carnavalul de la Veneția, de la Nisa de pe Coasta de Azur, Carnavalul din insula Madeira sau carnavalul de la Rio de Janeiro din Brazilia, considerat cel mai mare carnaval din lume.

Martie city break-uri în Europa sau sejur în Egipt

Luna martie este perfectă pentru city break-uri în Europa la prețuri accesibile. Natura începe să înflorească,tu te bucuri de vreme bună și fără aglomerație. Amsterdam, Atena, Barcelona, Istanbul, Florența, Milano, Salonic, Roma sau Veneția sunt doar câteva dintre posibilități.

Egiptul are vreme frumoasă, iar piramidele sunt o destinație de văzut cel puțin o dată în viață. Cu temperaturi confortabile pentru a face plajă, dar și pentru a explora zona. Temperaturile ziua sunt în jur de 24°C, iar noaptea de 18°C. Temperatura apei este de aproximativ 21°C.

Aprilie cireșii înfloriți din Japonia sau câmpurile de lalele din Olanda

Luna ideală pentru florile de cireșii din Japonia, un adevărat spectacol al naturii. Cultura bogată și gastronomia delicioasă te vor încânta la tot pasul.

Pentru o destinație mai apropiată câmpurile de lalele înflorite din Olanda sunt de pus pe listă, iar cel mai bun loc pentru a le admira sunt grădinile Keukenhof, aflate la aproximativ 40 km distanta de Amsterdam.

Mai sejur pe Coasta Amalfi sau Mauritius

Coasta Amalfi, este poate una dintre cele mai frumoase și vizitate regiuni din Italia. Cu orașe pitorești precum Positano, Amalfi sau Ravello, cu muntii înalți și priveliști spectaculoase asupra coastei mediteraneene.

Mauritius, este una dintre perlele destinațiilor exotice în luna mai. Descoperă atracții precum Vulcanul Mur, Cascada Chamarel, Dealurile celor 7 culori și țestoasele de pe insulă. 

Iunie vacanțe în Turcia, Egipt, Tunisia sau Madeira și insulele Azore

Luna iunie este o perioadă excelentă pentru o vacanță în Turcia, Egipt sau Tunisia datorită temperaturilor mai moderate și tarifele mai mici. Destinații ideale pentru familiile cu copii.

Sejur în Portugalia cu cele mai faimoase insule ale sale: Madeira și insulele Azore, paradisul hortensiilor. Bucură-te de munți vulcanici, lacuri și cascade, piscine naturale și plaje cu nisip negru.

Iulie croazieră în Fiordurile Norvegiei sau vacanță în Bali

Evadează de căldura verii în tări precum Islanda, Suedia, Norvegia sau Finlanda. Prilej bun pentru a vedea soarele de la miezul nopții. O croazieră în Fiordurile Norvegiei îți dă posibilitatea să te bucuri de peisaje unice. Țărmurile stâncoase, ghețarii și cascadele te vor vrăjii cu frumusețea lor.

Iulie este și cea mai bună perioadă pentru a vizita Bali – Indonezia. Se află în sezonul secetos ceea ce înseamnă că nici un strop de ploaie nu îți va strica vacanța. Descoperă Ubudul cu palate regale și templele sfinte și relaxează-te apoi pe plajele din Bali Sud.

August safari în Africa sau croazieră în Alaska

O lună grozavă pentru a merge într-un safari în Africa. În Rezervația Națională Maasai Mara din Kenya sau Parcul Național Serengeti din Tanzania are loc Marea Migrație, una din cele 7 minuni ale lumii, numită și Cupa Mondiala a Vieții Sălbatice.

Nu e ușor, dar nici foarte greu să ajungi astăzi în Alaska și să te bucuri de ceea ce îți oferă: ghețari, fiorduri, munți înzăpeziți și faună sălbatică. O croazieră în Alaska te pune în contact direct cu frumusețile naturii. O croazieră de 7 nopți în Alaska costă de la 900 de euro de persoană, în cabina interioară cu pensiune completă.

Septembrie sejur în Grecia sau Tenerife
Grecia este locul minunat pentru o vacanță târzie de vară. În acestă perioadă te bucuri de vreme plăcută, prețuri mai bune, iar ca bonus eviți aglomerația și canicula.

O vacanță în Tenerife este de asemenea o alegere bună. Apa oceanului Atlantic este cea mai potrivită pentru baie. Vulcanul Teide care oferă posibilități de drumetii montane, piscine naturale și plaje cu nisip negru.

Octombrie sejur în Maroc sau vară prelungită în Cipru

Considerată cea mai bună lună pentru a vizita Marocul. Tara în care poți admira oceanul, marea infinită de nisip a Saharei și munții Atlas acoperiți de zăpadă. Te poți relaxa într-un sejur la plajă sau într-un circuit pentru a descoperi marile orașe imperiale,

Cipru oferă o vreme bună de plajă cu temperaturi de 28 – 30°C, iar apa mării este în continuare caldă. Iar plajele aglomerate din timpul verii sunt acum libere și te invite la relaxare. Octombrie este extrasezon, iar preturile sunt cu mult mai mici.

Noiembrie Emiratele Arabe Unite sau Australia și Noua Zeelandă

Orientul Mijlociu: Dubai, Abu Dhabi și Ras Al Khaimah. Dubai un oraș unde totul este la superlativ cu cele mai înalte clădiri din lume. Ras Al Khaimah o destinație în plină ascensiune, o natură ce combină frumuseţea plajelor, cu cea a munţilor şi a deşertului.

Vizitează Australia și Noua Zeelandă în sezonul lor de vară. Cea mai buna variant este cu un vas de croazieră într-un itinerariu de 10 până la 14 zile. Oferă suficient timp pe tărm pentru a vizita principale obiective turistice și de a interacționa cu populația indigenă Maori din Noua Zeelandă.

Decembrie țara lui Moș Crăciun Laponia sau Târgurile de Crăciun

Luna sărbătorile de iarnă, iar Laponia cu orașul Rovameni este official orașul natal al lui Moș Crăciun! Această perioadă oferă șanse mari de a vedea aurora boreală.

Târgurile de Crăciun din toată Europa. Străzile, clădirile și piețele se îmbracă în lumini strălucitoare, ornamente și decorațiuni de Crăciun. Atmosferă festivă adaugă o notă de magie și bucurie în oricare dintre destinațiile pe care alegi să le vizitezi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*