„Hairy Bikers”, vedetele lunii august la TV Paprika

Si și Dave, două vedete culinare nonconformiste, ne arată cum să facem bucate perfecte pentru momente în care avem nevoie de alinare. Apoi călătoresc prin toată Marea Britanie pentru a descoperi talente culinare nebănuite. Într-o altă serie de emisiuni savuroase, ei vizitează Nordul Angliei și mai apoi explorează și bucătăria mediteraneană.

E timpul să vă pregătiți de nu doar un periplu, ci mai multe, pe motocicletă, odată cu echipa redutabilă Hairy Bikers, formată din motocicliștii pofticioși și gurmanzi Dave Meyers și Si King, care te poartă în multiple aventuri culinare. Si și Dave explorează o mulțime de zone pline de comori culinare, bucătari inventivi și fermieri îndrăzneți.

Începând cu vineri, 23 august, de la ora 22:45, TV Paprika difuzează „Hairy Bikers: Aventură mediteraneană”, un serial în premieră. Motocicliştii caută arome originale în Italia, de la ingrediente simple precum n’duja la cea mai bună îngheţată. Episoadele sunt difuzate de luni până vineri, la aceeași oră. Printre rețetele delicioase pe care le descoperă sau pregătesc Si și Dave se numără vinete gratinate, coaste de porc în stil calabrez, miel sardinian cu fenicul, creveți cu usturoi și chili și multe-multe altele.

În zilele de weekend, nu ratați „Hairy Bikers: În nordul Angliei”. În serialul de față, David și Si revin la origini cu o călătorie incredibilă prin cele mai frumoase părți din nordul Angliei – mai exact în comitatele Derbyshire, Lancashire și South Yorkshire și nu numai. Si și Dave degustă cultura și gastronomia specifică a fiecărei regiuni și, făcând cunoștință cu localnicii, învață cum este viața în această regiune aflată în permanentă schimbare. Episoadele sunt difuzate de la ora 15:00, și în reluare la orele 1:00 și 6:00.

În același timp, în serile săptămânii, de la 21:30, puteți urmări „Hairy Bikers: Pe plaiuri natale”. De data aceasta, călătoria motocicliștilor înfometați nu se limitează la o singură regiune – ei vor călători pe întreg teritoriul Marii Britanii, pentru a întâlni proprietari de restaurante și producători fascinanți și versatili, talentați, în timp ce încearcă să lase în urmă unul dintre cei mai dificili ani ai carierei lor.

Dave, căsătorit cu o româncă, Liliana Orzac, și Si formează un duo culinar de peste două decenii și au vândut peste 6 milioane de exemplare din cărțile lor de bucate. Ambii cu experiență în film și seriale de televiziune ca parte din echipa de producție, s-au cunoscut pe platouri în 1995 și de atunci gătesc și călătoresc pe motocicletă împreună.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*