Frigoglass anunţă că a reluat activitatea de producţie, conform planificării, luni, 4 octombrie 2021, în cadrul unei linii de asamblare amplasată într-o hală închiriată din cadrul Platformei Industriale Incontro din Timişoara. Reluarea producţiei survine după incendiul devastator al fabricii de echipamente frigorifice în iunie 2021.
Compania Frigoglass este ferm decisă să păstreze un număr cât mai mare de angajaţi pentru a le asigura clienţilor săi echipamente premium de refrigerare, precum şi să asigure o reconstrucţie rapidă a fabricii sale, care se doreşte să devină operaţională în trimestrul al patrulea din 2022.
Echipa de conducere Frigoglass România îşi exprimă recunoştinţa faţă de angajaţi, furnizori şi autorităţi locale pentru sprijinul acordat în reluarea rapidă a activităţii de producţie în România.
Lasă un răspuns