Ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 19 – 23 mai, la Centrul Regional de Afaceri al Camerei de Comerț, Industie și Agricultură (CCIA) Timiș va avea loc ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare. Este vorba despre un eveniment ce se desfășoară în Capitala Banatului de 25 de ani. În acest an, chiar dacă este unul problematic din punct de vedere al pandemiei de coronavirus, și-au anunțat participarea peste 50 de companii din întreaga țară, producători ce își vor expune spre vânzare o gamă diversificată de articole, de la îmbrăcăminte la parfumuri și bijuterii, la preţuri acceptabile pentru toate categoriile de cumpărători.

Expoziţia va fi deschisă de miercuri până sâmbătă, între orele 10 și 20, iar duminică, între orele 10 și 18.  Intrarea este liberă. Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor normelor de siguranță impusă de autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *