Primăria din Sânnicolau Mare organizează luni, 13 aprilie 2026, o serie de activități dedicate copiilor din oraș, în contextul sărbătorilor pascale. Evenimentele vor avea loc în fața instituției, începând cu ora 16:00.
Potrivit programului anunțat, de la ora 16:00 este prevăzut un spectacol de magie susținut de magicianul Cătălin Pintea. Organizatorii transmit că cei mici sunt invitați să participe la eveniment, unde vor avea parte de momente interactive și surprize pregătite special pentru această ocazie.
Ulterior, de la ora 17:00, va avea loc „Campionatul de ciocnit ouă roșii”, competiție adresată participanților de toate vârstele. Înscrierile se vor face în holul primăriei, în ziua desfășurării concursului, până cel târziu la ora 16:00.




