Gazele verzi, alături de energia regenerabilă, reprezintă elemente esențiale pentru atingerea obiectivului de zero emisii de carbon, a declarat Nicolas Richard, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), în cadrul unui eveniment dedicat tranziției energetice.
Declarația a fost făcută la cea de-a treia ediție a evenimentului „Expert Days: Economia Net Zero – de la politici publice la soluții pentru companii”, organizat luni la sediul ENGIE România, potrivit unui comunicat transmis miercuri de organizație.
Evenimentul a reunit 70 de participanți, inclusiv reprezentanți ai Guvernului, lideri ai mediului de afaceri și experți din sectorul energetic, care au discutat despre direcțiile strategice ale tranziției energetice în contextul provocărilor geopolitice actuale.
Nicolas Richard a subliniat că gazul are rol de energie de tranziție în procesul de decarbonizare, iar gazele verzi și energia regenerabilă sunt „pilonii esențiali” pentru atingerea obiectivelor climatice.
La rândul său, Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că România contribuie la diversificarea surselor de energie și la reducerea dependenței de importuri, inclusiv prin valorificarea resurselor din Marea Neagră și dezvoltarea interconectărilor regionale.
Acesta a menționat că investițiile în capacități de producție, energie curată și tehnologii pentru echilibrarea sistemului energetic sunt necesare pentru dezvoltarea economică, creșterea competitivității și consolidarea securității energetice. Totodată, a subliniat că tranziția energetică trebuie gestionată astfel încât să evite dezechilibrele regionale și pierderile de locuri de muncă.
În cadrul primei mese rotunde, participanții au discutat despre foaia de parcurs pentru decarbonizarea României, evidențiind necesitatea dezvoltării capacităților proprii de producție, creșterea investițiilor în energie regenerabilă și nucleară și reducerea dependenței externe.
Discuțiile au vizat și rolul tehnologiilor de tranziție, precum biometanul, hidrogenul și captarea carbonului, precum și importanța colaborării cu instituții internaționale, inclusiv Banca Mondială, pentru definirea unui parcurs competitiv către economia Net Zero.
Participanții au evidențiat, de asemenea, necesitatea valorificării gazului natural ca resursă de bază, dezvoltarea infrastructurii pentru biogaz și biometan, precum și investițiile în exploatarea resurselor din Marea Neagră și în tehnologii de stocare.
A doua masă rotundă a abordat aspectele tehnice ale decarbonizării, cu accent pe finanțare și instrumente de piață. Discuțiile au evidențiat rolul soluțiilor financiare dedicate tranziției energetice, inclusiv pentru IMM-uri, precum și importanța contractelor de tip PPA pentru stabilizarea costurilor energetice.
Totodată, au fost analizate contribuția pieței de asigurări la susținerea investițiilor și provocările sectorului logistic în procesul de decarbonizare, inclusiv necesitatea implementării soluțiilor de biometan și electrificare.
Evenimentul a fost moderat de Adriana Record, director executiv CCIFER, care a declarat că România poate deveni un actor strategic în securitatea energetică regională, în funcție de capacitatea de adaptare, de coerența politicilor publice și de atragerea investițiilor.
Fondată în 1996, CCIFER reunește peste 600 de membri și face parte dintr-o rețea internațională de camere de comerț, cu prezență în 98 de țări.





Recent Comments