Cum a devenit Banatul un paradis al conviețuirii multietnice

Fără a exagera, Banatul s-a bucurat de conveițuirea pașnică a mai multor etnii în perioada 1526-1918 cât timp s-a aflat sub stăpânirile otomană, habsburgică și austro-ungară.

Banatul este o regiune românească aparte. Istoria a făcut ca aici să conviețuiască mai multe etnii. Alături de români, au trăit turci, sârbi, maghiari, germani, slovaci, rromi etc.

Banatul, guvernat inițial de principi români a ajuns în Evul Mediu, sub stăpânire maghiara. Otomanii au cucerit Banatul în 1526, iar în 1541, au întemeiat Vilayetul de la Buda. În Banat, s-a întemeiat Vilayetul Timișoarei. În 1718, Banatul a fost cucerit de habsburgi devenind provincie a Imperiului Habsburgic.

Banatul în cadrul Imperiului Habsburgic (1718-1867) și Austro-Ungar (1867-1918)

Banatul a fost împărțit în două zone. Cel de Sud, a fost district militar iar cel Montan a fost pus sub guvernământ civil. Banatul a cunoscut o puternică activitate de colonizare cu etnici germani. Curtea de la Viena dorea ca Banatul să ofere Imperiului securitate la frontieră dar și resurse agricole și minerale.

Timișoara a ajuns ușor să fie numită Mica Vienă. Totuși, cei care au schimbat fața Banatului, au fost șvabii. Este vorba de germani originari din sudul Germaniei, deosebiți de șasii și teutonii care veniseră în Transilvania cu secole mai devreme.

Cei mai cunoscuți coloniști germani din Banat au fost șvabii. Numele generic de șvabi nu vine numai de la Suabia ci și de la faptul că autoritățile habsburgice au desemnat orașul Ulm, port la Dunăre, drept centru de îmbarcare. Așadar, șvabii au plecat pe calea apei prin Viena, spre Belgrad și Baziaș, de unde au fost direcționați spre localități de unde românii au fost mutați. Șvabii au venit în Banat în mai multe valuri de colonizare, cel mai important fiind cel din timpul împărătesei Maria Theresia (1740-1780) și a fiului său Iosif al II-lea (1780-1790).

Actorii români Victor Rebengiuc și Victoria Cociaș au jucat în drama Lindelfeld, povestea unui sat al șvabilor și pemilor care azi e nelocuit. Ca o curiozitate culinară, în film, apare de mai multe ori, tradiția tăițeilor cu nucă.

Banatul interetnic s-a bucurat de prezența pemilor

Banatul interetnic a înregistrat prezența pemilor începând din 1828. Imperiul Habsburgic avea nevoie de specialiști în prelucrarea lemnului dar și de militari pentru patru regimente în Banatul Montan. Astfel, în Zona Muntelui Semenic, au venit cehi germanofoni din Boemia. Aceștia au locuit majoritar la Wolsberg, localitatea Gărâna de azi. Cândva au locuit și la Sadova Veche, Brebu Nou, Poiana Lupului și Lindenfeld, alături de șvabi. Au venit inițial 276 de familii. În Cehia, în zona Munților Kasper a fost o comunitate germanofonă puternică. Regiunea Sudetenlanda fost revendicată și anexată de Hitler, la 30 septembrie 1938 prin Tratatul de la Munchen. Tot atunci, Transcarpathia locuită de români a fost preluată de Ungaria. România, stat aliat cu Cehoslovacia din 1921, a refuzat să ia parte la dezmembrarea Cehoslovaciei.

Pemii au reușit până la 1838 să își obțină terenul pentru așezări, defrișând și prelucrând lemnul. Pemii știau limba germană (s-a spus că ar fi fost de fapt de origine germană, dar este discutabil), dar foloseau un dialect al lor care îi diferenția complet. Autoritățile le asigurau o armă pentru fiecare bărbat, muniție și soldă de la garnizoană, scutire de taxe până la întemeierea așezărilor. Astfel, în Banat apare tradiția mangalului, cărbunelui din lemn, evocată și de Ioan Slavici în romanul „Mara”.

Cehii și pemii în Banat nu au locuit doar la Munte. În partea Banatului istoric care azi face parte din Mehedinți, în comuna Dubova, există un sat, Eibenthal, locuit de cehi. Ei au un cult pentru produsele din smochine, de la dulceață la țuica de smochine. Cei de la FOODie vor acorda o importanță deosebită valorificării patrimoniului culinar și cultural al pemilor și cehilor.

Cehia și Slovacia au făcut parte din Imperiul Habsburgic din secolul XVI până în 1918. În Imperiul Romano-German, desființat de Napoleon în 1809, Regele Cehiei era elector imperial, în colegiul celor 7 electori. Abia după Războiul de 30 de ani, s-a adăugat al optulea, Ducele Bavariei. În perioada 1918-1939, România a avut graniță comună cu Cehoslovacia și Polonia. Așadar, legătura cehilor și pemilor cu Transilvania și Banatul a fost întodeauna puternică.

În 1867, dualismul austro-ungar a afectat atât drepturile românilor, cât și ale șvabilor și altor naționalități. Limba maghiară a devenit până la 1918, singura limbă oficială.

În august 1919, România își instalează administrația românească în cea mai mare parte a Banatului. O parte, cea de sud a rămas la Serbia, iar o mică porțiune, la mică distanță de granița de la Beba Veche, a revenit Ungariei.

Anina, Jimbolia, Gărâna, Reșița au avut mult timp o populație majoritar șvabă și au purtat nume germane: Steierdorf, Hatzfeld, Wolfsberg, Reschitz.

Au mai fost și sate numite Charlotenburg (Șarlota), Lenauheim (Csatad), Lindenfeld etc.

După 1945, regimul comunist i-a acuzat pe sași și șvabi de simpatii naziste. Mulți șvabi au fost deportați în Banat, apoi, comuniștii au încheiat un acord cu RFG pein care etnicii germani plecau legal. Statul german plătea despăgubirile șvabilor bănățeni care aveau studii în România, după nivele fixate de statul român.

Chiar dacă nu mai este aceeași configurație etnică, iar românii din Oltenia dar și din alte zone au plecat în Banat, urnele conviețuirii rămân.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*