Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a lansat încă de anul trecut, chiar din luna decembrie, campania „Tu poți renunța?”, o inițiativă care are scopul de a ajuta familiile nevoiașe. În ultimele zile, câteva familii nevoiașe din Timișoara au primit alimente, scutece, lapte praf, jucării, haine, încălțări și produseRead More →

Începând de mâine, 12 aprilie, la Timișoara și în celelalte localități periurbane unde rata de infectare este între 4 și 7,5 la mie, magazinele alimentare, mallurile și terasele se închid la ora 21:00. Decizia a venit în urma ședinței CJSU de sâmbătă. Carantina de noapte se va institui începând cuRead More →

Timișoreanul Ștefan Cojocnean, sportiv de performanță și revoluționar, a avut parte de un eveniment nu tocmai plăcut. După spusele acestuia, săptămâna aceasta a ieșit la plimbare cu copilașul și a primit o amendă din partea Jandarmeriei, pe motiv că a participat la un protest ilegal. ”A fost chiar prin fațaRead More →

Luni, 12 aprilie, între orele 08:00 – 16:00, Aquatim va întrerupe furnizarea apei în localitatea Belinț. Scopul acestei întreruperi este de a spăla și dezinfecta rezervorul și rețeaua de distribuție. Reprezentanții Aquatim anunță faptul că la reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgăRead More →

Agenția Europeană a Medicamentului continuă investigările cu privire la legătura dintre vaccinul cu serul de la AstraZeneca și cazurile de probleme vasculare. Cu alte cuvinte, se analizează cinci cazuri de sindrom de scurgeri capilare. În urma acestora analize, specialiștii ar lua în considerare o nouă reacție adversă. Această nouă reacțieRead More →

Ieri, 8 aprilie, Timișoara a avut parte de o schimbare bruscă a vremii. În jurul orei 17:30, un nor negru a acoperit jumătatea de nord a Municipiului. Brusc, a început să ningă ca în luna decembrie. Ninsoarea a durat aproape 10 minute. Imediat după ce ninsoarea s-a oprit, soarele și-aRead More →

Iulius Town Timișoara a pregătit pentru toți pasionații de călătorii o expoziție plină de culoare. Vizitatorii au posibilitatea de a explora orașe în miniatură, clădiri impresionante, trenulețe, carusele, automobile, construite cu migală, din piese LEGO, la Brickenburg in My Town – Zilele fanilor LEGO. Această expoziție are loc în piațetaRead More →

Teatrul Național din Timișoara aduce în fața publicului iubitor de cultură spectacolele lunii aprilie. Cum pandemia a restricționat accesul în sălile de teatru, reprezentanții TNTm vor transmite spectacolele live, direct de pe scenele Teatrului Național. Programul TNTm luna aprilie: 08 aprilie (joi) – Mata Hari – ora 18:00; 11 aprilieRead More →